Table of Contents
ToggleCamera preliminară în procesul penal reprezintă un stadiu esențial în asigurarea drepturilor fundamentale ale părților implicate și în garantarea unui proces corect și echitabil.
Această fază distinctă este considerata drept filtru de selecție a cazurilor, având în vedere obiectivul de a evita procesele inutile sau nejustificate.
În această etapă, se analizează probele și argumentele prezentate de către procuror pentru a stabili existența unor indicii rezonabile de comitere a infracțiunii și pentru a decide dacă este necesară trimiterea cauzei în instanță pentru judecare.
Camera preliminară contribuie la eficientizarea procesului penal, evitând astfel suprasolicitarea instanțelor și reducând timpul necesar pentru soluționarea fiecărui caz.
Totodată, oferă părților implicate oportunitatea de a-și prezenta punctele de vedere într-un cadru mai restrâns și mai puțin formal decât în sala de judecată.
Importanța acestei faze rezidă și în capacitatea sa de a identifica eventualele nereguli sau abuzuri în anchetă, contribuind astfel la asigurarea respectării drepturilor omului și a principiilor de justiție.
Procedura desfășurată în camera preliminară este deosebit de importantă, având o influență directă asupra desfășurării şi echității procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis.
Părțile trebuie să beneficieze de toate garanțiile prevăzute în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența CEDO, inclusiv în faza de cameră preliminară, printre care se înscrie și obligația instantelor de a-și motiva deciziile lor.
In concluziue, scopul instituirii procedurii Camerei preliminare este de a asigura un “filtru” de specialitate a sesizarii instantei printr-un control mai riguros al probelor in acuzare stranse de procuror.
Necesitatea acestei noi institutii a plecat de la faptul ca in reglementarea anterioara a Codului de procedura penala exista posibilitatea ca dupa sesizarea instantei, deci in faza de judecata, sa se invoce argumente juridice in temeiul carora dosarul sa se restituie la parchet.
Unele dinrte cele mai invocate motive se refereau la legalitatea administrarii probelor, faptul ca nu existau dovezi suficiente care sa sustina acuzatiile aduse inculpatului ori starea de fapt era gresit retinuta.
S-a apreciat de catre legiuitorul care a adoptat actualul cod de procedura penala ca astfel de imprejurari determinau intarzierea solutionarii dosarelor si astfel contravenea principiului judecarii cu celeritate a cauzelor penale.
In consecinta, ca aspect de noutate, a fost adoptata institutia judiciara a judecatorului de camera preliminara.
Scopul este inlaturarea duratei excesive a procedurilor in faza de judecata. De asemenea, asigurarea unui caracter de legalitate in ce priveste actul de trimitere in judecata si al administrarii probelor.
Nu in ultimul rand, garantarea drepturilor persoanei invinuite si a celorlalte parti.
Obiectul camerei preliominare reiese din prevederile art. 342 Cod procedura penala.
Se arata ca obiectul procedurii camerei preliminare il constituie verificarea legalitatii sesizarii instantei, precum si verificarea legalitatii administrarii probelor ori efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala.
In acelasi sens, in conformitate cu principiul celeritatii rezolvarii cauzelor penale, conform art. 343 Cod procedura penala, durata procedurii in camera preliminara este de cel mult 60 de zile de la data inregistrarii cauzei la instanta.
Dupa momentul trimiterii in judecata a inculpatului se iau unele masuri premergatoare.
Dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară, dupa care copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere.
Ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură.
Practic, se aduce la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară.
De asemenea, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
În cazurile in care asistenta juridica este obligatorie, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
Stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
La expirarea termenelor mentionate, judecătorul de cameră preliminară comunică cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori excepţiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare.
În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul.
(1) Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.
(1) Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de libertate, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice.
În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
(1) Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului.
(2) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.
Judecatorul de camera preliminara restituie cauza la parchet in urmatoarele cazuri:
a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;
b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;
c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.
(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.
(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
(6) Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.
(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.
Instanta de control judiciar a constatat ca incheierea judecătorului de cameră preliminară este nemotivată, în privinta consistenței argumentelor privind legala sesizare a instanței cu rechizitoriul DIICOT.
Judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a făcut o analiză globală a motivelor invocate de către inculpați în sprijinul neregularității actului de sesizare a instanței.
A prezentat sumar ceea ce parchetul a precizat în răspunsul scris la cererile și excepțiile invocate, înaintat judecătorului fondului.
Aceeași tehnică a judecătorului, de a răspunde cererilor și excepțiilor prin utilizarea acelorași exprimări ca cele expuse în răspunsul parchetului, s-a remarcat inclusiv în cazul celorlalte cereri și excepții invocate de inculpați.
Aceasta pune sub semnul întrebării existența unui raționament propriu al judecătorului care a condus la dispunerea soluției în cauză.
Nu rezultă din cuprinsul încheierii contestate dacă diferența invocată de apărare între numărul de acte materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală din cuprinsul situației de fapt a rechizitoriului și numărul de acte materiale din cadrul secțiunii „în drept” este reală.
De asemenea, dacă este o chestiune ce ține de legalitatea sesizării instanței sau care excedează obiectului camerei preliminare.
Pentru aceste motive, Curtea a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
A considerat că este un remediu pentru garantarea dreptului la un proces echitabil și respectarea dublului grad de jurisdicție instituit în această materie îl reprezintă reluarea procedurii în primă instanță.
Dupa intrarea in vigoare a noului cod de procedura penala in practica instantelor s-au ivit o serie de intrebari legate de legalitate in procedura camerei preliminare asupra unora s-au ridicat exceptii iar Curtea Constitutionala a admis unele dintre acestea.
Astfel, incălcarea dreptului părților la un proces echitabil în ce priveste contradictorialitatea, oralitatea și egalitatea armelor este principalul argument pentru care Curtea Constituţională a desfiinţat o serie de dispoziţii privind procedura camerei preliminare.
In acest sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr . 599 din 21 Octombrie 2014 Curtea a fost admisa excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală.
A constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii “fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională.
Prin Decizia nr.641 din 11 noiembrie 2014 Curtea Constituţională a constatat că dispozițiile art.347 alin.(3) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art.344 alin.(4), art.345 alin.(1) și art.346 alin.(1) din același cod sunt neconstituționale.
Aceste norme care reglementează procedura în camera preliminară omit citarea şi, respectiv, comunicarea documentelor către toate părţile interesate, încălcând astfel dreptul la proces echitabil.
-legea trebuie să prevadă posibilitatea părților, subiecților procesuali principali și procurorului de a dezbate, în mod efectiv, observațiile depuse judecătorului de camera preliminară. Așa fiind, pentru realizarea acestor garanții este necesară citarea lor.
-norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părțile din procesul penal — inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente — a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și să prevadă posibilitatea tuturor acestor părți de a discuta în mod efectiv observațiile depuse instanței.
– din perspectiva exigențelor dreptului la un proces echitabil, este suficient să li se asigure părților posibilitatea participării în această etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară și fără participarea părților atâta timp cât acestea au fost legal citate.
Prin decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii “fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională.
Art.341 alin.(5) se refera la faptul ca judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților.
Procedura instituită de dispozițiile art. 341 alin.(5) din Codul de procedură penală are în vedere soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, soluție care, în urma analizei judecătorului de cameră preliminară, poate fi confirmată sau infirmată.
Dreptul la un proces echitabil trebuie impus şi în procedurile ce nu ţin de rezolvarea pe fond a cauzei.
Curtea a reţinut că deși dispozițiile în cauză normează în domeniul unor proceduri penale care nu țin de rezolvarea pe fond a cauzei, dreptul la un proces echitabil trebuie impus, întrucât există posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la admisibilitatea plângerii să fie decisiv pentru stabilirea unei acuzații în materie penală.
Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207.
0724260393
Alte articole de acelasi autor:
In ce cazuri solutia de renuntare la urmarirea penala nu este confirmata de judecatorul de camera preliminara
Default content