Ce se poate invoca pentru anularea deciziei de sanctionare disciplinara cu referire la procedura cercetării disciplinare
Am constatat din experienta ca unii salariati nu cunosc ce drepturi au si nu stiu cum sa se apere de eventualele abuzuri ale angajatorului in situatia urmeaza sa se aplice o sanctiune disciplinara.
Un prim aspect ce trebuie avut in vedere este ca pentru atragerea raspunderii disciplinare trebuie ca aceasta fapta sa fie savarsita in timpul executarii contractului de munca.
De asemenea, pentru asigurarea unei apărări eficiente a salariatului în cadrul cercetării disciplinare, convocarea pentru efectuarea cercetării disciplinare tebuie sa se faca în scris şi să fie înmânată salariatului sub semnătură de primire ori să fie transmisă acestuia prin scrisoare recomandată. Numai astfel se poate verifica dacă salariatul a fost înştiinţat despre fapta ce i se impută şi despre desfăşurarea cercetării disciplinare, cu indicarea tuturor informaţiilor, astfel încât acesta să îşi poată pregăti o apărare eficientă.
Importa este si faptul ca, din decizia de sanctionare trebuie sa rezulte cu claritate descrierea faptei imputate si in ce consta vinovatia.
Aceste aspecte rezulta in mod explicit dintr-o hotarare a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care a admis acţiunea formulată de reclamanta şi a anulat decizia de sanctionare disciplinara. Tribunalul a reţinut că reclamanta este angajata pârâtei în baza contractului individual de munca si prin decizie reclamanta a fost sancţionată disciplinar cu retrogradarea din funcţia de manager financiar în cea de operator calculatoare, dispunându-se, totodată, angajarea răspunderii patrimoniale a acesteia.
In cuprinsul cererii de chemare in judecata s-a sustinut încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) lit. a), c) şi d) C. muncii „privind obligaţiile salariatei în legătură cu obligaţiile de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului, de a respecta prevederile din contractul individual de muncă, precum şi obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu”.
Prima instanţa a hotarat ca nu rezultă din cuprinsul deciziei de sancţionare atacate faptele ce constituie abatere disciplinară şi nici atribuţiile de serviciu„ cuprinse în fişa postului” pe care reclamanta nu le-a îndeplinit, că decizia de sancţionare a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 268 lit. a) C. muncii, împrejurare de natură să atragă nulitatea acesteia.
Tribunalul a mai reţinut că pârâta nu a făcut dovada convocării salariatei sancţionate la cercetarea disciplinară, nu se poate aprecia că pârâta a respectat dispoziţiile procedurale privind cercetarea, că pârâta a respectat dispoziţiile procedurale privind cercetarea disciplinară, efectuarea acesteia în lipsă fără ca anterior să fi fost trimisă persoanei interesate o convocare scrisă în conformitate cu dispoziţiile art. 267 alin. (2) C. muncii echivalând cu neefectuarea cercetării disciplinare, ceea ce atrage nulitatea absolută a decizieide sancţionare emisă în acest mod.
Împotriva acestei sentinţe, angajatorul SC K.R. SRL a declarat în termen legal recurs motivat, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A susţinut, în esenţă, următoarele: În urma auditului intern solicitat de societate, pârâtei i s-a imputat suma de 93.177 RON, reprezentând dobânzile şi penalităţile deîntârziere aferente taxei pe valoare.
A apreciat ca nu mai este necesară o discuţie cu privire la existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta pârâtei şi prejudiciul pe care i l-a cauzat societăţii prin nerespectarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa, în conformitate cu atribuţiile pecare le avea în calitate de manager financiar.
Totodată, recurenta a mai susţinut că din cauza nerespectării obligaţiilor contractuale şi a modului defectuos în care contestatoarea şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu, unitatea a primit de la Ministerul Finanţelor Publice –Agenţia de Administrare Fiscală o adresa, prin care a fost înştiinţată că au fost reţinute sume din contul societăţiica urmare a nerespectării termenelor de plată a obligaţiilor fiscal privind taxa pe valoare adăugată, inclusiv dobânzi şi penalităţi;C.A.S. angajat; C.A.S. angajator; fond de garantare; sănătate angajaţi; sănătate angajator; şomaj angajat; şomaj angajator.
Or, decizia contestată în prezenta cauză, a fost emisă tocmai în considerarea prejudiciului pe care contestatoarea l-a cauzat societăţii prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale ce îi reveneau în calitatea sa de angajat. A mai susţinut recurenta că a emis decizia„ având în vedere cercetările prealabile ce au fost efectuate conform art. 63 alin. (1) C. muncii privitor la săvârşirea unei abateri grave, cercetări care s-au desfăşurat prealabil şi la termenele stabilite de prezentul Cod al muncii”.
De asemenea, s-a mai arătat, în cuprinsul deciziei conform art. 268alin. (2) lit. a) C. muncii, au fost indicate faptele care constituie abateri disciplinare, menţionându-se că „au fost încălcate prevederileart. 39 alin. (2) lit. a), c), d) C. muncii privind obligaţiile salariatei în legătură cu obligaţiile de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului, de a respecta prevederile din contractul individual de muncă, precum şi obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu”.
Instanta de recurs a respins recursul ca nefondat, cercetarea disciplinară prealabilă se constituie într-o garanţie a dreptului la apărare al salariatului. Dispoziţiile Codului muncii prevăd imperativ procedura cercetării disciplinare prealabile aplicării unei sancţiuni disciplinare, instanţa fiind datoare a verifica legalitatea acesteia, prin prisma prevederilor legale incidente, fără a se putea considera că un atare control este suficient a se limita la constatarea inserării formale în decizia contestată a menţiunii privind efectuarea cercetării prealabile conform art. 63 alin. (1) şi 267 alin. (4) C. muncii, aşa cum susţine recurenta.
Astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat de Comisia de disciplină din cadrul angajatorului în data de 16.07.2009, cercetarea disciplinară s-a făcut în lipsa angajatului cercetat, considerându-secă o atare procedură se justifică în raport de dispoziţiile alin. (3) C. muncii şi faţă de împrejurarea că salariata cercetată a comunicat verbal că se află în imposibilitatea de a se prezenta la data indicată conform notificării de prezentare trimise.
Or, din examinarea materialului probator administrat în cauză, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu rezultă îndeplinirea de către angajator a obligaţiei stabilite în sarcina sa de art. 267 alin. (2) C. muncii, câtă vreme acesta nu a făcut dovada convocării salariatei sancţionate la cercetarea disciplinară. Convocarea se face în scris şi trebuie să fie înmânată salariatului sub semnătură de primire ori să fie transmisă acestuia prin scrisoare recomandată. Numai astfel se poate verifica dacă salariatul a fost înştiinţat despre fapta ce i se impută şi despre desfăşurarea cercetării disciplinare, cu indicarea tuturor informaţiilorprevăzute de art. 267 alin. (2) C. muncii, astfel încât să îşi poatăpregăti o apărare eficientă.
Numai în cazul în care salariatul, fără niciun motiv obiectiv, nu se prezintă la convocarea făcută, angajatorul poate dispune sancţionarea, chiar dacă nu s-a efectuat cercetarea prealabilă. Însă, în cauză, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, nu aceasta este situaţia .Lipsa cercetării disciplinare prealabile este suficientă pentru a atrage nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară, conform art. 267alin. (1) C. muncii.
instanţa de fond în mod corect a identificat încă o cauză de nulitate a deciziei, raportat la dispoziţiileart. 268 alin. (2) C. muncii, pe considerentul că în decizia de sancţionare disciplinară contestată nu a fost descrisă fapta care constituie abatere disciplinară. Simpla referire generică la dispoziţiile art. 39alin. (2) lit. a), c) şi d) C. muncii nu poate fi interpretată ca reprezentând o descriere a faptei imputate în chiar cuprinsul deciziei contestate.Angajatorul era dator a arăta explicit în cuprinsul deciziei, sub sancţiunea nulităţii, faptele concrete reţinute în sarcina salariatului ca abateri disciplinare, nefiind suficientă referirea la un prejudiciu patrimonial, cu atât mai mult cu cât răspunderea patrimonială şi răspunderea disciplinară sunt două forme distincte ale răspunderii juridice, specifice dreptului muncii, care, deşi pot fi cumulate, nu se confundă.
Din descrierea faptei, trebuie să rezulte în concret în ce a constat acţiunea sau inacţiunea săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual sau colectiv de muncă, iar prevederile încălcate trebuie indicate, de asemenea, în decizia de sancţionare.
Cum în mod corect instanţa de fond a reţinut absenţa acestor menţiuni din decizia contestată, nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că eronat s-a reţinut prin sentinţa recurată nelegalitatea deciziei de retrogradare a salariatei.
De asemenea, se reţine că prima instanţă a constatat în mod just că motivele de nelegalitate a deciziei contestate primează, astfel încât nu se mai impune cercetarea pe fond a temeiniciei aplicării sancţiunii.
Or, verificarea existenţei în concret a îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru atragerea răspunderii disciplinare a salariatului ţine tocmai de analiza fondului, un atare examen nefiind necesar în contextul în care Tribunalul a constatat că sancţiunea nulităţii este atrasă de nerespectarea procedurii prevăzute de lege şi a condiţiilor de formă pe care decizia contestată trebuia să le îndeplinească.
- Alte articole de acelasi autor:
-Criterile pe baza carora daunele morale sunt apreciate de Inalta Curte de Casatie si Justitie acordarea daunelor morale in cazul unui prejudiciu de imagine
– Cum a motivat instanta revocarea unei masuri preventive dispuse fata de un inculpat acuzat de savarsirea unei infractiuni grave;
– Conditiile in care este angajata raspunderea administratorului fata de Societatea Comerciala;
0724260393