Autoritatea părintească reprezinta ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului. Principiul este valabil, atat pentru copilul din căsătorie, pentru cel adoptat, ca şi pentru copilul din afara căsătoriei.
Exercitarea autoritatii parintesti trebuie să se facă exclusiv, în interesul minorului. Dar, cu respectarea independenţei (separaţiei) patrimoniale în raporturile părinţilor cu acesta
Deciziile importante privind autoritatea parinteasca se iau de catre ambii parinti. Precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe. De asemenea, intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor.
Autoritatea parinteasca se exercita pana cand copilul dobandeste capacitatea deplina de exercitiu.
Autoritatea parinteasca este reglementata de art.483-512 din Codul civil.
Exercitarea autorităţii părinteşti se face de către ambii părinţi. Regula este aceea că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi.
Când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotaraste
ca autoritatea părintească să fie exercitată de către unul dintre părinţi.
În această situaţie, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut şi educat. Precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
In mod cu totul excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie. Ori, persoană sau într-o instituţie de ocrotire.
Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului.
În acest caz, instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.
Avocat dreptul familiei Tudor Ion
Parintii sunt obligati sa il intretina pe copilul devenit minor daca se afla in continuarea studiilor pana la terminarea acestora, dar fara a depasi varsta de 26 de ani.
Copilul datoreaza respect parintilor sai, indiferent de varsta sa. De asemenea, copiii au fata de parinti obligatia de intretinere, in conditiile legii.
Parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintelui, in afara dreptului la mostenire si la intretinere.
Conform art.94 pct.1 lit.a) si b) Cod procedura civila, judecatoria judeca cererile prevazute de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie.
Exceptie, cazurile in care prin lege se prevede in mod expres altfel. Precum si cererile referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila, potrivit legii.
Conform art.95 pct.1 si 4 Cod procedura civila, tribunalul judeca, in prima instanta, toate cererile care nu sunt in competenta altor instante si orice alte cereri date de lege in competenta lor.
Adoptia, conform art.74 alin.(3) din Legea 273/2004 privind procedura adoptiei, sunt date in competenta tribunalului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul adoptatului. Cauzele pentru judecarea carora nu se poate determina instanta competenta se judeca de Tribunalul Bucuresti.
Regula de principiu este prevazuta in art.107 Cod procedura civila. Dispune ca cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.
Dispozitii speciale cu privire la competenta teritoriala se gasesc in alte articole din Codul de procedura civila. De exemplu, cererile privitoare la stabilirea filiatiei sunt de competenta instantei de domiciliu a reclamantului.
Conform art.914 Cod procedura civila cererea de divort este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urma locuinta comună a soţilor.
Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună.
Judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul. Iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.
Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România.
În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucuresti.
Ca regula generala, acesea se afla in art.194 Cod procedura civila.
Cerere de chemare in judecata avand ca obiect autoritatea parinteasca se va putea referi la modificarea modalitatii de exercitare a autoritatii parintesti, schimbarea locuintei minorului sau pensia de intretinere.
Dispozitii speciale prevede legea in privinta divortului.
Cererea de divort trebuie sa cuprinda cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. In plus, numele copiilor minori ai celor 2 soţi ori adoptaţi de aceştia. Dacă nu sunt copii minori, se va menţiona în cerere această împrejurare.
La cerere se vor alătura o copie a certificatului de căsătorie şi, după caz, câte o copie a certificatelor de naştere ale copiilor minori. La cerere se poate alătura, după caz, înţelegerea soţilor rezultată din mediere cu privire la desfacerea căsătoriei şi, după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.
Se intalnesc cazuri cand paratul arata ca nu realizeaza venituri sau ne se poate dovedi ce venituri are acesta.
Cu atat mai greu se poate dovedi aceasta cand paratul locuieste in strainatate.
Intr-o speta instanta a retinut ca, referitor la veniturile pârâtului, deşi nu s-a făcut dovada că acesta ar avea un loc de muncă sau că realizează venituri constante în tara, avand resedinta in strainatate. Aceasta, în condiţiile în care acesta nu a învederat o stare de boală care să-l pună în incapacitate de a munci.
Instanţa a considerat că acesta este apt de muncă, motiv pentru care poate fi prezumată realizarea unor venituri. A apreciat că altfel nu s-ar explica modul în care acesta îşi asigură propria existenţă în tara rspectiva.
În acest caz, chiar în lipsa oricăror dovezi cu privire la veniturile şi posibilitatea lor de realizare, instanţa a stabilit cuantumul pensiei de la valoarea solicitata de reclamanta. Fiind vorba de o contribuţie minimă, raportată la nivelul veniturilor din tara unde are resedinta.
Conform cu dispoziţiile art. 529 Cod civil Cod Civil, care stabilesc că atunci când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte până la o pătrime din veniturile realizate. Dacă întreţinerea este datorată pentru un copil, ceea ce înseamnă o valoare de maxim 368,25 euro/1653,22 lei, prin raportare la venitul minim din Germania.
Instanţa a apreciat că solicitarea reclamantei de a-i fi plătită o pensie de 500 lei se încadrează în acest plafon stabilit de lege.
Faţă de aceste considerente, instanţa a admis acţiunea astfel cum a fost formulată. A stabilit în sarcina pârâtului obligaţia de a plăti în favoarea reclamantei o pensie de întreţinere în cuantum de 500 lei lunar. Incepând cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 07.11.2014 şi până la terminarea studiilor de către reclamant. Dar nu mai mult de 26 de ani, sumă ce se va indexa de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei, în conformitate cu dispoziţiile 531 Cod Civil.
CONTACTEAZA AVOCAT TUDOR ION
Cabinet
avocat_tudorion@yahoo.com0724260393
Default content