Pentru ce motive Curtea Constitutionala a apreciat ca dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, sunt formulate insuficient de clar

In Monitorul Oficial din 13 noiembrie a.c. a fost publicată Decizia Curtii Constitutionale nr.458din 22 iunie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 13² din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu.

Curtea Constituţională a fost sesizata cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 13² din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate

îl constituie dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 13² din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

– Art. 15: „Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezenta secţiune se pedepseşte.”;

-Art. 13²: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”

Autorul exceptiei susţine:

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine:

-dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 nu satisfac necesitatea de previzibilitate a normei legale, fiind formulate insuficient de clar pentru ca destinatarii lor să îşi poată adapta acţiunile sau inacţiunile astfel încât să se conformeze legii penale şi să nu o încalce.

-prin sintagma „infracţiuni prevăzute de prezenta secţiune”, dispoziţia criticată nu poate fi interpretată ca având în vedere infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută la art. 297 din Codul penal, deoarece acest din urmă act normativ nu este o secţiune a Legii nr. 78/2000. Arată că, din punct de vedere cronologic, iniţial în cuprinsul Legii nr. 78/2000 existau infracţiunile prevăzute de art. 10, 11, 12 şi 13, infracţiuni al căror conţinut constitutiv este prevăzut în chiar cuprinsul reglementării, abia în anul 2004 fiind introduse în Legea nr. 78/2000 două norme de trimitere, şi anume art. 13¹ şi art. 13². În acest context, apreciază că, deşi art. 15, care se referă la incriminarea tentativei, a rămas în cuprinsul Legii nr. 78/2000, acest fapt nu poate duce la incriminarea tentativei la infracţiunea de abuz în serviciu.

Dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 nu pot fi privite ca reglementând o infracţiune de sine stătătoare care să justifice aplicarea dispoziţiilor art. 15 din acelaşi act normativ, referitoare la sancţionarea tentativei. În continuare, susţine că prin noua legislaţie s-a realizat o demarcaţie între infracţiunile de corupţie şi cele de serviciu.

Precizează că norma prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 este o normă de trimitere, ce trebuie să se raporteze la conţinutul infracţiunii la care se face trimitere, şi anume abuzul în serviciu reglementat de art. 297 din Codul penal. Consideră că dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 reglementează o formă agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel că, atât timp cât pentru infracţiunea de bază nu se prevede sancţionarea tentativei, nici pentru forma agravantă nu se poate sancţiona tentativa. Pentru aceste motive apreciază că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, încălcându-se prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Autorul excepţiei apreciază si că dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 16, deoarece nu se poate stabili într-o lege specială, cum este şi Legea nr. 78/2000, fără a exista o justificare obiectivă şi raţională, o incriminare a tentativei care să se aplice doar unor categorii de persoane limitativ prevăzute, iar nu şi celorlalţi cetăţeni.

Ce a motivat Curtea Constitutionala

Potrivit art. 15 din Codul penal, infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, aceasta fiind singurul temei al răspunderii penale. Curtea reţine că în doctrină s-a arătat că, din punct de vedere material, infracţiunea constituie o activitate care uneori implică o desfăşurare atât în timp, cât şi în spaţiu, adică o succesiune de mai multe acţiuni ce tind către producerea unei modificări în lumea externă – urmările infracţionale. Între momentul în care în psihicul infractorului se schiţează ideea comiterii infracţiunii şi acela în care are loc consumarea acesteia pot exista mai multe etape ale lui iter criminis.

Curtea constată că, deşi legiuitorul a reglementat pedepsirea formei tentate, tocmai prin modul în care este reglementată infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000, forma tentată a acestei infracţiuni se identifică întotdeauna cu infracţiunea consumată de abuz în serviciu, în varianta-tip, prevăzută de art. 297 din Codul penal.

Prin urmare, Curtea apreciază că această situaţie juridică pune probleme din perspectiva clarităţii şi previzibilităţii legii şi implicit a aplicării dispoziţiilor de lege criticate. Astfel, aceeaşi faptă poate fi considerată atât varianta tentată a unei infracţiuni, cât şi varianta consumată a altei infracţiuni, cu consecinţe diferite în planul tratamentului sancţionator şi al competenţei materiale a organelor judiciare, deoarece norma legală permite ca persoanei ce a săvârşit fapta respectivă să îi poată fi aplicate fie prevederile ce reglementează varianta-tip a infracţiunii de abuz în serviciu, fie prevederile ce reglementează infracţiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 alin. (2) din Codul penal.

Or, Curtea constată că această modalitate de reglementare, care permite autorităţilor să aplice legea penală într-o manieră subiectivă, lăsând acestora posibilitatea alegerii normei legale pentru aplicarea sa la un caz concret, contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), sub aspectul respectării principiului legalităţii. Curtea apreciază că şi în situaţia în care persoana în cauză ar fi obţinut consiliere juridică în această privinţă nu ar fi putut cunoaşte pedeapsa aplicabilă faptei săvârşite, în condiţiile în care această faptă poate constitui, potrivit legii, atât varianta-tip a unei infracţiuni, cât şi forma tentată a altei infracţiuni. Aşa fiind, Curtea constată că acest fapt determină imposibilitatea persoanei în cauză de a-şi adapta conduita la prescripţia normativă.

Or, atingerea de către stat a unor obiective, chiar şi atunci când acestea sunt de interes general şi necesare, nu se poate face decât cu respectarea Constituţiei, care, potrivit art. 1 alin. (5), este obligatorie. Astfel nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii; tocmai de aceea, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate (Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 31).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Curtea Constitutionaka a decis admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de Romeo Stavarache în Dosarul nr. 1.590/110/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportate la art. 13² din acelaşi act normativ, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, sunt neconstituţionale.