Ce a hotarat instanta suprema despre confiscarea speciala a sumelor de bani in ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare a banilor

In Monitorul Oficial nr.878 din 8 noiembrie a.c. a fost publicată Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr.23 din 19 .09.2017 prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a soluţionat sesizarea prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiuni de drept:

În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare a banilor, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi, în caz afirmativ, suma ce face obiectul confiscării este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau de valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. с) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale?

Ce a motivat instanta suprema

În analiza chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări se impune prioritar a se analiza natura juridică a obligaţiilor ce derivă în situaţia condamnării unui inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, infracţiuni aflate în concurs real.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Codul penal, măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, iar dispoziţiile art. 108 din Codul penal enumeră în conţinutul său categoriile măsurilor de siguranţă.

Raportându-ne la dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal privind confiscarea specială a bunurilor, articol care arată în mod expres că „Sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia”.

Aşadar, pentru a putea face obiectul confiscării conform dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sumele de bani trebuie să se regăsească în una din situaţiile prevăzute de art. 112 din Codul penal sau, altfel spus, sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, cu privire la care se exercită acţiunile ce realizează elementul material al infracţiunii de spălare a banilor sunt supuse confiscării speciale în măsura în care nu servesc la despăgubirea statului.

Aspectul referitor la coexistenţa măsurii confiscării speciale şi a obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile a fost de altfel clarificat prin Decizia nr. 11/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a statuat că cele două măsuri pot coexista, însă nu cu privire la acelaşi bun sau la aceeaşi sumă de bani.

Prin raportare la obiectul prezentei sesizări şi în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, indiferent dacă această infracţiune intră sau nu în concurs cu infracţiunea de spălare a banilor, sumele de bani reprezentând obligaţiile fiscale datorate statului nu pot face concomitent obiect al obligaţiei de plată a inculpatului atât ca efect al confiscării speciale, cât şi ca efect al obligării inculpatului la plata despăgubirilor, considerentele regăsindu-se pe deplin în conţinutul deciziei menţionate.

În condiţiile în care suma de bani dobândită în urma comiterii unei infracţiuni nu se mai află în posesia făptuitorului, ci a fost folosită pentru despăgubirea persoanei vătămate, nu mai există situaţia premisă a deţinerii produsului unei infracţiuni şi, implicit, nu există nicio stare de pericol, nejustificându-se sub niciun aspect luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

De altfel, conform Deciziei nr. 16/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiune din care provin bunurile, cu condiţia să existe probe certe de vinovăţie în acest sens.

Aşadar, confiscarea specială este o măsură de siguranţă care are ca scop înlăturarea stării de pericol asupra circuitului economic, stare generată de operaţiunile nelegale efectuate.

Pe de altă parte, obligarea unui inculpat la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală are ca temei răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, având drept scop repararea prejudiciului produs prin comiterea acestei infracţiuni.

În susţinerea acestei concluzii relevantă este, de asemenea, şi Decizia nr. 17 din 2015 a completului ce a soluţionat recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015, care explicitează într-un mod exhaustiv modul de soluţionare a laturii civile în cauzele penale având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, şi care statuează că „instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală”.

Totodată, se impune a se arăta faptul că cele două infracţiuni, respectiv cea de evaziune fiscală şi cea de spălare a banilor, se circumscriu unor elemente de analiză total diferite în ceea ce priveşte elementele constitutive ale acestora şi ca atare efectele ce le produc trebuie analizate, interpretate şi aplicate în consecinţă.

De asemenea revine judecătorului fondului obligaţia de a verifica în urma probelor administrate în cauză dacă întreaga sumă de bani obţinută a avut sau nu la bază operaţiuni legale, iar, pentru ipoteza în care aceste sume nu au avut la bază operaţiuni reale, să stabilească dacă acestea au fost supuse procesului de „albire”, pentru că doar cu privire la aceste sume operează confiscarea specială; reţinerea celor două infracţiuni în concurs nu atrage de plano aplicabilitatea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În ipoteza existenţei unui prejudiciu rezultat din săvârşirea faptei de evaziune fiscală, acesta trebuie acoperit, măsura confiscării ca urmare a infracţiunii de spălare a banilor nemaifiind operabilă, întrucât ne aflăm în prezenţa unui prejudiciu unic, iar aplicarea concomitentă a celor două măsuri ar avea drept consecinţă o dublă sancţionare a persoanei acuzate şi condamnate pentru comiterea ambelor infracţiuni.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 27.910/3/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare a banilor se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi, în caz afirmativ, suma ce face obiectul confiscării este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au ia bază operaţiuni reale sau de valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. 1 lit. с) din Legea nr. 241/2005?”

Va stabili că, în interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Legea nr. 241/2005pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, în ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare a banilor, nu se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală:

Ce a decis instanta suprema

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în Dosarul nr. 27.910/3/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, dacă: „În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare a banilor se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi, în caz afirmativ, suma ce face obiectul confiscării este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau de valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. 1 lit. с) din Legea nr. 241/2005?”

Stabileşte că „În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare a banilor nu se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.”