Suspendarea executării deciziei de impunere admisa pentru ca l-ar pune in imposibilitatea executarii obligatiilor contractuale si de a ramane cu bunurile pe care le are

Care au fost motivele cererii de suspendarie a executarii

Reclamantul a solicitat suspendarea executării unor acte administrative, respectiv decizia privind soluţionarea contestaţiei şi decizia de impunere emise de pârâta D.G.F.P. în condiţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În speţă, reclamantul a contestat actele administrativ-fiscale a căror anulare o solicită şi a arătat că plata la acest moment a sumelor apreciate de el ca nedatorate sau executarea silită l-ar pune în situaţia de a nu-şi putea realiza obligaţiile contractuale asumate şi de a rămâne fără bunurile pe care le are.

Contestaţia reclamantului a fost respinsă. Reclamantul a formulat acţiune prin care a solicitat anularea deciziei privind soluţionarea contestaţiei suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivăşi irevocabilă a prezentului litigiu. Reclamantul a achitat şi cauţiunea stabilită de instanţă.

Cum a motivat instanta admiterea cererii

Pentru a pronunţa o soluţie cu privire la cererea dedusă judecăţii s-a reţinut şi recomandarea nr. R(89)8 din 13.09.1989a Comitetului de Miniştri din cadrul Comisiei Europene care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat pe măsura posibilului.

Instanta de contencios administrativ a admis cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. şi, în consecinţă, s-a dispus suspendarea executării deciziei privind soluţionarea contestaţiei şi a deciziei de impunere emise de pârâtă, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond aflat pe rolul Tribunalului.

Analizând dispoziţiile acestor ultime articole invocate, reiese că art. 14 din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea suspendării actelor administrative atacate până la pronunţarea instanţei de fond în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată
pronunţarea instanţei pe cererea de anulare a acestora după promovarea acestei acţiuni.

Paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public [art. 2alin. (1) lit. ş)]. Se reţine, deci, că admiterea cererii de suspendare este condiţionată de dovedirea unor motive bine justificate şi a unei pagube iminente ce ar putea leza patrimoniul reclamantei sau ar perturba grav funcţionarea unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Celedouă condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, ele determinându-se reciproc, logic neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi, invers, nu poate fi vorba despre iminenţa pagubei când cazul nu este bine justificat. Cele susţinute de recurentă sunt corecte din acest punct de vedere.

Toate aceste aspecte sunt de natură să creeze o îndoială cu privirela legalitatea actelor administrative atacate. Pe calea suspendării nu se soluţionează fondul cauzei ci doar „se pipăie”. Prin punerea în executare a deciziei de impunere s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantului, plata la acest moment a sumelor appreciate de el ca nedatorate sau executarea silită l-ar pune în situaţia, de asemenea, nu a colectat TVA la vânzări. fără bunurile pe care le are.

Este de notorietate faptul că preţul bunurilor vândute prin executare silită este mai scăzut decât preţul pieţei. O înstrăinare a imobilelor în acest moment când se verifică legalitatea şi temeinicia titlului emis de organul fiscal ar produce un prejudiciu nerecuperabil reclamantului şi ar conduce la imposibilitatea întoarcerii executării în situaţia în care pe fond acţiunea acestui ar fi admisă. Pe de altă parte organul fiscal are luate toate măsurile asiguratorii necesare unei recuperări a creanţei.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerinţa iniţierii procedurii de anulare a actului administrativ este necesar a fi întrunite cumulativ alte două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. Cele două condiţii, prin tonul lor restrictiv-imperativ,denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa „unui caz binejustificat” şi a „iminenţei producerii pagubei”.Pe calea suspendării nu se soluţionează fondul cauzei, ci doar„se pipăie”.

Prin punerea în executare a deciziei de impunere s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantului, plata la acest moment a sumelor – apreciate de el ca nedatorate sau executarea silită – l-ar pune în situaţia de a nu-şi putea realiza obligaţiile contractuale asumate şi de a rămâne fără bunurile pe care le are. Este de notorietate faptul că preţul bunurilor vândute prin executare silită este mai scăzut decât preţul pieţei.

O înstrăinare a imobilelor în acest moment, când se verifică legalitatea şi temeinicia titlului emis de organul fiscal, ar produce un prejudiciu nerecuperabil reclamantului şi ar conduce la imposibilitatea întoarcerii executării în situaţia în care pe fond acţiunea acestuia ar fi admisă.

Pe de altă parte, organul fiscal are luate toate măsurile asiguratorii necesare unei recuperări a creanţei bugetare la finalizarea litigiului.

Într-adevăr, nu reprezintă pagubă iminentă cuantumul sumei,situaţia de criză sau alte obligaţii ale reclamantului, dar toate acestea împreună raportate la situaţia concretă a reclamantului pot forma convingerea instanţei de judecată.